Cu siguranta am avut toti momente cand am simtit ca nu mai putem. Ca parca suntem o guma de mestecat de care trage toata lumea. Ca nu putem cuprinde si nu ne putem ocupa de toate cate suntem pusi/fortati sa ne ocupam. La inceput tindem sa cautam solutii, sa ‘tinem pasul’ cu toate lucrurile ce trebuie facute. Cu toate locurile in care trebuie sa fim. Cu toate task-urile pe care trebuie sa le adresam si finalizam.
Intai cautam un fel de ordine. Un fel de panaceu care sa ne ajute pe de o parte sa ne linistim, apoi sa ne echilibram si sa avem energia sa le ducem la capat. Sa le rezolvam pe toate. De multe ori pentru a fi acceptati sau admirati sau laudati sau poate pur si simplu pentru a scapa de task in mod favorabil si a ne creste stima de sine.
Parte din procesul de echilibrare este si ordinea. De obicei ne scriem ce avem de facut, planificam lucrurile pentru a ne putea ocupa temeinic de tot. Poate chiar incepem sa ne trezim chiar mai devreme pentru a le putea cuprinde pe toate. Incet, incet planificarea amanuntita si clara duce la un ritual. Programul de dimineata, programul de peste zi, programul de seara. Cumva, instinctiv, adaugam in ritual, in programul nostru foarte clar si lucruri sau activitati care sunt doar pentru noi. Nu conteaza cat de mari sau cat de mici. Dar sunt ale noastre. Simtim ca ne incarca pozitiv si ca ne dau un vibe bun.
De multe ori, cu siguranta de mai multe ori decat am dori, nu prea ne ies toate cate le planificam. Si avem din ce in ce mai putina energie. Din ce in ce mai putina putere sa le ‘ducem pe toate’.
Ce facem de obicei atunci? Pai cautam sa renuntam la ceva. Pentru ca nu se mai poate asa 😊. Interesant este la ce alegem sa renuntam. Ei bine, desi ar parea evident, ar trebui sa renuntam la niste taskuri. Sa renuntam la a incerca cu tot dinadinsul sa le mai facem pe toate. Renuntam insa tocmai la ceea ce am simtit si am inceput sa facem doar pentru noi. La acele lucruri care de fapt ne incarca. La acele activitati pe care ni le-am adaugat in program din intuitie. Din acel simt care ne soptea ca ocupandu-ne de noi, macar asa putin in fiecare zi sau de cateva ori pe luna, o sa castigam si timp si energie si stima de sine si bucurie de a descoperi cum suntem de fapt in implinirea acelor taskuri.
Renuntam poate la sport pentru ca nu mai putem pierde timp si la sala sau in parc. Sau renuntam la meditatie pentru ca ne ocupa prea mult timp dimineata cele 20-30 minute in care stam cu noi insine. Sau nu mai citim sau nu mai invatam nimic pentru noi pentru ca ‘suntem prea obositi’ si mai bine mai rezolvam sau adresam un task in timpul ala. Sau nu mai facem un curs sau o practica pentru ca oricum problemele si taskurile noastre nu se rezolva daca facem ceva nou. De fapt renuntam chiar la noi insine. La singurul lucru sau fiinta care poate adresa macar acele taskuri care au ajuns la noi.
Si am mai observat ceva. Cand se intampla toate astea de mai sus si vine momentul in care tindem sa renuntam la ritualul facut despre si pentru noi insine, atunci e momentul in care sa punem vointa si perseverenta la lucru poate mai mult decat oricand. Si sa nu renuntam tocmai la ceea ce e pentru noi.
De obicei se intampla asta cand suntem la un pas de a ‘trece la etapa urmatoare’. De a rezolva multe dintre probleme si a invata ceva despre noi. Atunci e momentul sa continuam sa facem, sa practicam ritualul. Iar asta ne va trece la nivelul urmator.
Voi ce ati observat ca faceti in astfel de situatii?