Omenirea a descoperit Inteligenta Artificiala (AI). Ceva mai rapid, mai eficient, mai precis.  E noul buzz word pe buzele multora. Il gasim in presa, in discutii in parc sau in metrou, la o bere sau intr-o sala de evenimente. Sunt pareri pro si contra AI.
Undeva, de mult, omul si-a dorit sa existe ceva sa il ajute. La muncile grele, la muncile repetitive, la muncile ce solicita atentie maxima pentru o perioada lunga de timp. A dorit ca acest ceva sa il ajute sa faca lucrurile mai rapid, mai usor, sa-i dea posibilitatea sa faca altceva. Poate ceva ce-i face mai multa placere sau poate sa-i dea mai mult timp liber pentru el insusi sau pentru cei dragi. Poate pentru a avea timp de admirat frumusetile pamantului. Poate pentru a se opri o clipa din agitatie.
Cert este ca in prezent s-a ajuns la o asa zisa maturitate tehnologica in care se vorbeste mai putin de ajutorul dat de AI si mai mult de rapiditate si eficienta. Despre faptul ca AI nu oboseste si nu ‘cere de mancare’ (desi costurile cu energia ce ‘hraneste’ AI-ul sunt semnificative). Omenirea incearca sa aduca inteligenta artificiala cam in orice. Asistam acum la tentative de a avea un AI care tine predici in biserica, la slujba. Sau un AI care decide in ce sa ne investeasca economiile sau care ne recomanda ce sa mancam pentru anumite diete. Pare ca orice ne-am gandi, poate avea un ‘flavor’ de AI. Sau un AI care sa inlocuiasca omul in multele meserii existente sau care vor exista. Exista chiar o initiativa/zvon ca se doreste ca in viitor omenirea sa fie condusa de AI, cu o religie AI si, cine mai stie, poate chiar un mesia AI.
Dincolo de toate astea, in acest moment suntem in zorii unui mileniu plin de nou, plin de revolutii tehnologice, plin de acel ceva ce nici macar nu am indraznit sa il imaginam in trecut. Se fac statistici si predictii legate de viitorul omenirii in care AI-ul e in toate.
Cu toate astea exista o firava viziune ce pare sa se inchege la orizont. Aceea ca, de fapt, inteligenta artificiala era oricum si pasul firesc si necesar si ca, desi urata, are totusi darul de a ne face sa vedem mai mult umanitatea din noi. De a aprecia mai mult imperfectiunile umane. De a aprecia mai mult emotiile si sentimentele noastre care ne fac unici. Cred ca va veni o vreme in care ne vom uita cu mare atentie sa surprindem imperfectiunea umana ca pe ceva de mare pret. Ca pe ceva ce ne da traire, empatie si ‘piele de gaina’. Ca pe ceva ce ne va face sa imbratisam cu caldura discutiile in contradictoriu, lucrurile care nu ne ies, teama esecului, fluturii dragostei, mangaierile aspre, picaturile de ploaie, arsita soarelui, mirosul frunzelor si raceala fulgilor de zapada. Ne vom uita mai mult la ce ne apropie si mai putin la ceea ce ne desparte. Ne vom dori mai mult fix ceea ce ne leaga, conexiunea umana.
Mai cred ca AI-ul, prin tot ceea ce nu este si nu poate fi, ne va face sa apreciem mai mult omul, mai mult cine suntem asa cum suntem si ca fara existenta Inteligentei Artificiale n-am putea sa patrundem, sa intelegem si sa apreciem imperfectiunea umana.
Nu ma intelegeti gresit. Activez intr-un domeniu in care vorbim si implementam diverse solutii de Inteligenta Artificiala. Nu predic nici pentru, nici impotriva AI. Dar observatia din ultimul timp ma face sa ma gandesc ca totul e asa cum trebuie sa fie si ca ceea ce acum poate admiram la AI, maine vom ura la AI. Dar in acelasi timp, pe parcurs, vom invata sa apreciem si sa facem lucrurile marunte cu mai multa bucurie si mai mult sens. Si atunci cand ne ies, dar mai ales cand nu ne ies. Pentru ca asa intelegem poate mai mult din ceea ce suntem cu adevarat: Oameni

Inchei cu un citat al Maicii Tereza care imi place in mod special: “Nu putem face lucruri mari pe acest Pamant. Putem face doar lucruri mici, cu multa dragoste”