Zilele trecute am primit o lectie extraordinara de la fiul meu cel mic. El imi povestea despre dorinta lui si momentul cand va putea sa umble cu masini zburatoare si sa aiba incaltari cu ajutorul carora sa zboare unde isi doreste. Replica mea, la volan fiind, a fost ca a vazut prea multe filme si jocuri pe calculator.
Mi-a raspuns senin: “ba nu ai dreptate tati, tu ai vazut prea multa realitate”.
Ei bine, am ramas fara replica. Am realizat atunci ca atat obiectivele pe care ni le propunem cat si solutiile pe care le gasim pentru a atinge aceste obiective se limiteaza la capacitatea noastra de vizualizare. Pur si simplu, neputand concepe mental un anumit scenariu sau, mai corect spus, vizualizand doar un anumit scenariu nu facem decat sa ne limitam capacitatea de a crea. Este ca si cum privim printr-o camera video si alegem doar anumite lucruri catre care ne uitam, ignorandu-le complet pe celelalte. Iar daca nmai facem si zoom pe imagine, campul de posibilitati scade si mai mult.
Am inteles astfel ca doua dintre intrebarile pe care trebuie sa mi le adresez in fiecare situatie este ” ce alta solutie ar putea exista” si “cum as putea face asta”
Imi aduc aminte cand eram copil si visam cu ochii deschisi. Acum imi reamintesc parte din acele vise si constat cu uimire cate de multe mi s-au indeplinit. Si asta doar visand si jucandu-ma. Oare de ce adultii nu se mai joaca si nu-si mai dau voie sa viseze…